De peste un secol transformăm hârtia în produse tipărite care duc ideile mai departe.



Istoria Imprimeriei Arta Grafică
Începuturile noastre se regăsesc într-un moment în care România își construia identitatea culturală, iar cartea, tiparul și ideile deveneau instrumente de modernizare, educație și continuitate.
Istoria Imprimeriei Arta Grafică este despre tiparul românesc care a traversat monarhia, războiul, comunismul, tranziția și economia contemporană, păstrând vie legătura dintre cultură, rigoare tehnică și exigență.
De la Cultura Națională și marile ateliere de pe Calea Șerban Vodă, până la producția contemporană și relațiile internaționale dezvoltate astăzi, fiecare etapă a contribuit la formarea unui brand construit pe continuitate, adaptare și excelență tipografică.
România Mare avea nevoie de o cultură mare
România Mare abia se conturase după război, iar miza nu mai era doar administrativă sau teritorială, ci și una culturală.
Țara avea nevoie de cărți, manuale, colecții, traduceri, lucrări științifice, biblioteci, adică infrastructură pentru idei. Din această nevoie se naște ideea unei mari infrastructuri editoriale și tipografice.
Fundația financiară a unei ambiții culturale
Primul document oficial legat de viitoarea instituție este datat 18 august 1920 (Tribunalul Ilfov) iar societatea apare sub numele ”România Nouă”, devenind mai târziu ”Editura Generală”.
Proiectul pornește cu un capital impresionant pentru epocă (50 milioane de lei) și cu ambiția de a reuni editura, tipografia și difuzarea culturii într-un singur organism.
Această instituție se formează în jurul lui Aristide Blank, unul dintre cei mai influenți oameni de afaceri ai epocii: bancher, investitor, proprietar al Băncii Marmorosch Blank și, după cum îl descria presa vremii, „un poet rătăcit în lumea afacerilor.
Cultura Națională devine nume și misiune
Societatea primește numele „Cultura Națională”, iar în conducerea ei intră academicieni, profesori și oameni de cultură.
Din acest moment, povestea nu mai este despre o tipografie, ci despre o instituție care își propune să ridice standardul cărții românești, care devine și un instrument de civilizație.
Cultura Națională devine nume și misiune
Societatea primește numele „Cultura Națională”, iar în conducerea ei intră academicieni, profesori și oameni de cultură.
Din acest moment, povestea nu mai este despre o tipografie, ci despre o instituție care își propune să ridice standardul cărții românești, care devine și un instrument de civilizație.
Tehnologia Europei ajunge la București
In primele luni ale anului 1921, Cultura Națională cumpără și aduce de la Viena utilajele tipografice ale casei Freytag & Berndt, considerată una dintre cele mai importante și moderne instituții grafice din capitala Austriei.
Printre echipamente se aflau prese Miehle, Kaiser, Heidelberg, instalații litografice, mașini Monotype, mașini de turnat caractere, ateliere de legătorie și ambalare.
Calea Șerban Vodă - locul viitorului cărții românești
Pentru instalarea acestor utilaje era nevoie de un spațiu pe măsură. Pe Calea Șerban Vodă nr. 141, clădirile fostei fabrici de împletituri și țesături sunt cumpărate și transformate.
Spațiile industriale sunt adaptate pentru tipografie, planșeele din lemn sunt înlocuite cu beton armat, iar fundațiile sunt refăcute pentru greutatea utilajelor
Ziua în care începe tiparul modern
Atelierele de pe Calea Șerban Vodă intră oficial în funcțiune. Din acest moment, Cultura Națională nu mai este doar o idee sau o societate pe hârtie.
Devine o forță industrială, editorială și culturală. Bucureștiul are una dintre cele mai importante infrastructuri grafice ale vremii.
Cartea românească intră în modernitate
Cultura Națională apare în librării cu o forță aproape teatrală: 18 volume lansate deodată, iar presa vremii descrie impactul ca pe un eveniment cultural.
Revista Contemporanul notează că vizitatorii au descoperit „cea mai complexă instalație” din țară și una dintre marile case de editură ale Europei.
Tot atunci, presa vorbește despre Cultura Națională ca despre un „arsenal cultural” care își asumă misiunea de a crea și stimula un nou ritm intelectual.
Cultura se tipărește cu orice preț
Cultura Națională publică intens, investește masiv și acceptă pierderi pentru a impune un nou standard editorial. Nu se limitează la cărți ușor vandabile. Publică literatură, știință, filosofie, lucrări academice, traduceri, cărți de artă și texte de educație culturală.
În același an este imprimat albumul dedicat celor 75 de ani ai băncii Marmorosch, Blank & Co., în 19.000 de exemplare, în română, franceză, engleză și germană.
Cărțile Cultura Națională încep să fie recunoscute pentru calitatea hârtiei, a tiparului, a finisajelor și a prezentării grafice.
Primele cărți de artă și albumul ”Luchian”
Albumul dedicat lui Ștefan Luchian este imprimat în atelierele Cultura Națională între 1 septembrie 1923 și 31 ianuarie 1924, în 3.000 de exemplare, dintre care 100 pe hârtie specială și numerotate. În același an apar și alte lucrări de artă, inclusiv albumul despre arta românească veche.
Cultura Națională începe să ocupe un teritoriu nou și dificil: cartea ilustrată, albumul de artă, monografia vizuală.
Recunoaștere internațională
La târgul de la Florența, Cultura Națională expune cărți de artă, literatură originală, știință și traduceri. Presa notează varietatea coperților, rigoarea execuției și calitatea artistică a volumelor.
Volumele expuse rămân acolo și contribuie la formarea unei biblioteci românești în mediul universitar local.
Este momentul în care cartea românească tipărită la București iese din spațiul național și este privită în context european.
Setarea unui trend cultural
Cultura Națională schimbă gustul publicului și ridică așteptările pieței. Volume precum Iliada lui Homer, în ediția lui George Murnu, și traducerea din Baudelaire, Flori alese, realizată de Al. Philippide sunt o parte din lucrările cu greutate simbolică: antichitatea clasică și modernitatea poetică europeană ajung în forme editoriale românești îngrijite.
Deși editarea de carte rămâne dificilă din punct de vedere financiar, atelierele grafice generează venituri importante din lucrări tipografice. Se vede tot mai clar dubla natură a instituției: ideal cultural și forță industrială.
Anul rupturii
Moartea lui Vasile Pârvan se suprapune cu vânzarea societății către banca Marmorosch, Blank & Co. și cu demisiile lui Dimitrie Gusti și Marin Simionescu-Râmniceanu.
Se marchează sfârșitul primei epoci Cultura Națională. Instituția rămâne puternică tehnic, dar pierde ceva esențial: nucleul spiritual care o transformase într-un proiect de civilizație și cultură.
Încercarea de renaștere
În conducere sunt atrase din nou personalități importante ale vieții științifice, literare și artistice: Ioan Cantacuzino, Mircea Djuvara, Gh. Oprescu, Al. Rosetti, Adrian Maniu, Liviu Rebreanu și alții.
Profesorul Dr. Ioan Cantacuzino este desemnat președinte, iar Cultura Națională încearcă să se reconecteze la autoritatea intelectuală și științifică.
În paralel însă, presiunea economică devine tot mai mare: banca Marmorosch Blank ajunge să dețină aproape întreg capitalul, iar Aristide Blank încearcă să salveze ceea ce monografia numește „copilul său de suflet” printr-o nouă infuzie de capital.
Anul separării: editura și tipografia se despart
Banca Marmorosch, Blank & Co., proprietara acțiunilor, decide separarea casei de editură de atelierele grafice.
Este un moment important: tipografia de pe Calea Șerban Vodă, colosul industrial al proiectului, capătă o identitate administrativă distinctă. Denumirea devine
Atelierele Grafice Cultura Națională S.A
În același an, criza economică își face simțită prezența. Pierderile editurii și dificultățile de administrare îl determină pe Aristide Blank să se retragă din funcția de președinte al Consiliului de Administrație.
Visul cultural intră într-o etapă mai rece, mai pragmatică, dominată de supraviețuire financiară.
Anul transformării în Imprimeria Națională
În iulie, atelierele de pe Calea Șerban Vodă sunt vândute statului, iar Ministerul Finanțelor autorizează achiziția inventarului de către Monitorul
Oficial pentru suma de 201 milioane lei.
Atelierele intră sub direcția statului și devin parte a Monitorului Oficial, sub titulatura Imprimeria Națională.
Prima epocă se încheie, dar moștenirea continuă: standardul impus de Cultura Națională schimbă definitiv istoria tiparului românesc.
Revenirea în elită
După preluarea de către stat, Imprimeria Națională trece printr-o perioadă mai pragmatică, în care execută mai ales formulare, tipizate, buletine de vot și comenzi administrative.
O parte din spectaculozitatea editorială a anilor Cultura Națională se pierde. Totuși, muncitorii formați în vechile ateliere sunt păstrați, iar nivelul lor profesional rămâne printre cele mai ridicate din țară.
În jurul anului 1932, tipografia reia treptat imprimarea de colecții, broșuri de literatură, economie și artă, lucrări ale Academiei Române și ediții prime, recâștigându-și locul în elita tipografiilor românești.
Unul dintre cele mai relevante proiecte ale perioadei este „Enciclopedia României”, începută sub patronajul Reginei Maria și continuată sub Regele Carol al II-lea.
Cultura intră sub control politic
În 1944, după semnarea Convenției de Armistițiu din 12 septembrie, România intră sub influența U.R.S.S., iar controlul politic asupra culturii începe să se instaleze rapid.
Pentru tipar, această schimbare este fundamentală: cartea, ziarul, broșura, imaginea și cuvântul scris nu mai sunt doar produse culturale sau editoriale, ci devin instrumente supravegheate politic.
Aceasta este ruptura majoră: o instituție născută pentru a răspândi cultura ajunge să funcționeze într-un sistem în care cultura este filtrată, cenzurată și subordonată ideologic.
Cenzura devine lege
În 1945 apar primele liste oficiale cu autori, cărți și publicații interzise.
Prin Decretul-Lege 364 din 4 mai 1945, anumite publicații periodice și neperiodice, reproduceri grafice și plastice sunt retrase din circulație.
Editorii, tipografii, librarii, chioșcurile, bibliotecarii și autorii sunt obligați să predea materialele interzise.
Centralizarea culturii scrise
Odată cu noile structuri ale statului comunist, controlul asupra culturii devine organizat instituțional.
Ministerul Propagandei devine Ministerul Artelor și Informațiilor, iar prin decretele de organizare apar centrale și centre pentru domenii de activitate, inclusiv pentru industria poligrafică.
Editurile, tipografiile, difuzarea, presa și artele grafice intră sub control administrativ și ideologic. Identitatea vechilor instituții începe să se piardă în structuri de stat, centre, direcții și planificări.
Numele dispare, locul rămâne
Prin Hotărârea 1601 privind reorganizarea centrelor poligrafice, vechea Imprimerie apare sub titulatura Centrul Poligrafic nr. 2, Unitatea 3 și Unitatea 10, cu sediul în București, Calea Șerban Vodă nr. 133.
În urma reorganizării, acest centru devine Întreprinderea Poligrafică nr. 4. Dar dincolo de titulaturi, sediul din Calea Șerban Vodă continuă să păstreze memoria atelierelor și tradiția unei școli profesionale de elită.
Apare numele Arta Grafică
Prin Hotărârea nr. 497 privind reorganizarea industriei poligrafice, Întreprinderea Poligrafică nr. 4 primește numele Arta Grafică.
Într-un sistem care uniformiza instituțiile, acest nume recuperează, aproape involuntar, spiritul începuturilor: ideea că tiparul nu este doar producție, ci meșteșug, cultură și artă aplicată.
Perioada comunistă
Perioada comunistă nu poate fi povestită ca o simplă etapă administrativă. Pentru industria tiparului, a fost o perioadă a controlului, a cenzurii și a centralizării.
Arta Grafică a funcționat în interiorul acestui sistem, uneori executând lucrări oficiale ale regimului, alteori continuând să ducă mai departe standardul profesional al vechilor ateliere.
Adevărul acestei perioade stă tocmai în tensiune: libertatea culturală era limitată, dar meseria, rigoarea și calitatea tiparului au supraviețuit.
Arta tiparului supraviețuiește în interiorul sistemului. Tipar de prestigiu sub control politic.
Chiar într-un regim al controlului, Arta Grafică rămâne una dintre cele mai importante tipografii din România. Aici se tipăresc albume de artă, cataloage, colecții, atlase, reviste, lucrări pentru export și ediții de lux. Libertatea culturală era limitată, dar standardul profesional al atelierelor rămâne înalt.
În anii ’70 și ’80 se formează școala Arta Grafică. Dincolo de sistem, de cenzură și de comenzile oficiale, în ateliere se păstrează o cultură profesională puternică.
Arta Grafică devine o școală a tiparului: un loc în care meseria se transmite, se rafinează și devine criteriu de recunoaștere profesională.

A treia schimbare de proprietar: Arta Grafică intră într-o nouă etapă
După căderea comunismului, Europa de Est începe să se redeschidă spre exterior.
În acest context, familia Derveloy decide să investească în România, iar în 1993 preia Arta Grafică prin câștigarea licitației organizate pentru privatizarea companiei.
Este un moment rar în istoria unei instituții de peste un secol: Arta Grafică avusese doar trei mari proprietari: fondatorii perioadei Cultura Națională, statul român și, din 1993, proprietarii actuali.
Christian Derveloy spune într-un portret la CCIFER (Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză în România - Link) că a decis să investească în România în 1993 prin participarea la privatizarea Arta Grafică, una dintre primele companii românești privatizate.
El descrie Arta Grafică de atunci ca fiind „cea mai bună imprimerie din România” pentru cărți de calitate.
Începe cea mai stabilă etapă de proprietate: una privată, antreprenorială și orientată spre reconstrucție.
Calea Șerban Vodă se transformă în Central Business Park
Pe măsură ce tipografia se modernizează, vechiul spațiu industrial din Calea Șerban Vodă este eficientizat și transformat treptat într-un centru de afaceri.
În 1999 începe prima etapă de transformare a unei părți din sediu în Central Business Park. Un centru de afaceri cu 15.000 mp de birouri moderne.
Arta Grafică își păstrează memoria locului, dar îi oferă o funcțiune nouă: din uzină tipografică, spațiu urban de business.
O nouă tipografie pentru o nouă Europă
După confirmarea aderării României la Uniunea Europeană, proprietarii decid construirea unei noi tipografii pe Bulevardul Metalurgiei, într-un spațiu achiziționat în 2005.
Noua tipografie, cu o suprafață de aproximativ 5.000 mp, este pusă în funcțiune în iulie 2007. Producția intră într-un spațiu modern, gândit pentru eficiență, capacitate și dezvoltare.
Modernizarea continuă prin investiții europene
Arta Grafică își dezvoltă capacitatea de producție prin investiții importante, inclusiv programe finanțate din fonduri europene.
Tradiția tiparului este susținută de tehnologie, eficiență și adaptare la cerințele unei piețe tot mai competitive.
O companie matură, cu rădăcini și direcție
Arta Grafică își continuă dezvoltarea prin echipă, relații internaționale, producție specializată și legătura constantă cu arta și cultura tiparului.
După mai mult de un secol de transformări, compania rămâne fidelă sensului care a stat la începutul poveștii sale: acela de a da formă ideilor și de a duce mai departe cultura, prin obiecte tipărite cu grijă, rigoare și respect pentru ceea ce rămâne.
Apare numele Arta Grafică
Prin Hotărârea nr. 497 privind reorganizarea industriei poligrafice, Întreprinderea Poligrafică nr. 4 primește numele Arta Grafică.
Într-un sistem care uniformiza instituțiile, acest nume recuperează, aproape involuntar, spiritul începuturilor: ideea că tiparul nu este doar producție, ci meșteșug, cultură și artă aplicată.






































